33 de ani de reforme făcute doar de dragul ca fiecare ministru al educației să-și treacă numele pe lista reformatorilor învățământului românesc au dus școala românească într-un punct în care foarte multă lume spune că „mai rău nu se poate”. Să fim realiști: mereu se poate mai rău!
Acum, ne aflăm, din nou, în pragul unui moment important pentru învățământul românesc. V-ați aștepta, probabil să se aplice, în sfârșit, prevederea din legea educației care presupune finanțarea învățământului cu 6% din PIB, an de an. Dar nu, nu despre asta este vorba. Pare că mereu vom avea cu totul și cu totul alte priorități.
Se discută pe marginea legilor educației, în sfârșit, după foarte mulți ani de la anunțarea proiectului prezidențial „România Educată”. Intenția este bună, s-ar putea face puțină ordine într-un sistem amețit de atâtea modificări care, deseori, s-au bătut cap în cap. Dar intențiile bune nu sunt suficiente. Este nevoie de responsabilitate și de ascultarea tuturor opiniilor care pot duce la îmbunătățirea formelor actuale ale legilor.
PSD are, în ceea ce privește educația, obiective strategice, pe care le consideră esențiale: acces neîngrădit la educație, combaterea abandonului școlar, dezvoltarea aptitudinilor practice și a cunoștințelor profesionale care să faciliteze integrarea pe piața muncii și dezvoltarea oricăror forme de susținere a părinților care muncesc, cum ar fi unitățile after school.
Vom contribui, prin amendamente formulate în parlament, la realizarea unor legi ale educației care să aducă stabilitate pe termen lung, urmărindu-ne obiectivele strategice pe care le-am anunțat anterior.
De aceea, vom încerca să corectăm următoarele aspecte care apar acum în proiecte:
- Admiterea la liceu. Nu vom accepta o formulă care restrânge accesul copiilor la educație de calitate, căci libertatea dată liceelor de a-și organiza propriile examene de admitere, așa cum este prevăzută în proiect, este discutabilă și poate încuraja practica neloială a meditațiilor și corupția;
- Înmulțirea probelor de examen la bacalaureat, așa cum este prevăzută în proiect, este o altă problemă pe care PSD o cere dezbătută foarte serios;
- Nu suntem de acord cu desființarea liceelor pedagogice și cu modificarea modului în care sun formați învățătorii, mai ales în contextul în ca ne confruntăm cu o reală criză a cadrelor didactice;
- Învățământul special trebuie să țină cont de realitatea bazei școlare și nu doar trecut în lege pentru a se dovedi irealizabil;
- Nu în ultimul rând, legea educației trebuie să aloce un spațiu important și copiilor care au învățat și învață în Diaspora. Avem nevoie ca românii să se întoarcă acasă, dar trebuie să le oferim cele mai bune soluții pentru integrarea copiilor lor într-un sistem de învățământ cât mai apropiat de cele europene.
Avem șansa să facem schimbări care să conteze. Toți ne dorim o țară educată, căci educația este viitorul. De aceea nu ne permitem, iar , să facem totul pe genunchi, fără transparență.
O Românie educată cu cap, responsabil, este oricând preferabilă unei reforme făcute doar de dragul de a bifa niște jaloane.