Oamenii care, în general, aleg să meargă pe Muntele Athos, nu o fac „din curiozitate”. Nu e turism,e o călătorie a credinței. Fie că au nevoie să fie mai aproape de Dumnezeu, să comunice, să găsească liniștea ori să se roage, cei care ajung la Athos sunt pelerini. Iar Dumnezeu pare, cumva, să știe asta, căci acolo, pe Sfântul Munte, e foarte prezent în fiecare loc și în fiecare moment al zilei.
Între oamenii pe care feribotul îi duce spre Sfântul Munte Athos se crează încă de pe drum o comuniune. Chiar de la începutul călătoriei. Sunt oameni din toate colțurile lumii, de toate vârstele, care vorbesc toate limbile, de legătura care se naște între ei e mai presus.
Locul unde lumea, așa cum o știm, rămâne în urmă
Vaporul acostează în micul port Dafni. Imediat ce pui piciorul pe mal dai cu nasul în două magazine cu articole bisericești. Înainte funcționa un restaurant, o tavernă, însă acum era închis. Pandemia, din păcate, a poposit și aici. De aici, către capitala Karyes, dacă nu vrei să parcurgi distanța la pas, te iau niște microbuze care circulă în regim de taxi. Au chiar și dispecerat unde poți suna.
Și ajungi în Karyes, capitala Sfântului Munte,ce are o istorie neîntreruptă de peste unsprezece secole, ceea ce o face cea mai longevivă capitală europeană. Este foarte adevărat că ai tendința să tratezi superficial această așezare deoarece aici întâlnești destule elemente care încă te fac să simți lumea din care vii.
Aici găsești câteva magazine de unde îți poți lua o cafea, spre exemplu, mașini, mai multă agitație. Oamenii, mirenii, sunt destui, în grupuri, dar, cumva, toți împreună, gălăgioși, însă întru respect față de dumnezeirea locului.
Viața după regulile mănăstirii
Din capitală te îndrepți fie spre cele 20 de mănăstiri, fie spre schiturile și chiliile de pe munte. Aici te vei caza, însă trebuie să respecți regulile locului.
Călugării se așteaptă de la tine să participi la slujbe, prima fiind la 4 dimineața. Dar e înălțător. Am rămas impresionat și de alte reguli. La masă, spre exemplu, mai întâi intră călugării și preoții de mir, dacă sunt. Grupul nostru de doisprezece cuprindea și patru preoți. Apoi mirenii, civilii.
Pe tot parcursul servirii mesei un călugăr se roagă. Evident că la începutul și la finalul mesei se aduce slavă lui Dumnezeu. La finele mesei, primii care părăsesc sala de mese, trapeza, sunt tot călugării care, în drumul lor, dau binecuvântare celorlalți.
Se vorbește în toate limbile, dar oamenii se roagă împreună
Încă de pe feribot am observat că la Sfântul Munte Athos vin pelerini de peste tot.
Am văzut români,greci, ruși, sârbi, englezi, bă chiar și un african. Am văzut tineri, mulți tineri, cel mai mic cred că avea în jur de șase, șapte ani.
Am văzut un bunic, un tată și un nepot împreună.
Am văzut cum toți își zâmbeau și erau dornici să-și vorbească deși nu se cunoșteau și poate nici nu vorbeau aceeași limbă.
Am văzut călugări din toate locurile unde sunt creștini ortodocși și nu numai.
Am văzut un călugăr italian mai aspru și unul rus pus pe șotii. Am auzit despre un călugăr stareț de origine turcă.
Ce aveau toți aceștia în comun?! Smerenia.
Comuniunea de pe Sfântul Munte și minunile dumnezeiești
Fie că întâlnești călugări, că întâlnești constructori, șoferii de pe microbuze sau alți pelerini, simți dorința sinceră de a-i saluta , de a le vorbi, de a le da binețe, așa cum se întâmplă în satul românesc.
Am văzut un grup de pelerini care se încumetaseră să facă la pas distanța dintre două mănăstiri, pe un teren accidentat și foarte dificil, care , după mai multe ore de efort, sub un soare dogoritor au ajuns la capătul puterilor.
Și l-am văzut și pe nea Costică, șoferul microbuzului în care mă aflam, un moldovean de pe lângă Iași, un om jovial și blând, cum s-a dat peste cap ca să-i ajute.
E o stare de bine parcă izvorâtă din minunile pe care le poți vedea. Căci doar minune dumnezeiască poate fi sângele de pe icoana Maicii Domnului ce a curs când icoana a fost lovită, cu un cuțit, de către un pirat sau izvorul de apă dulce aflat în buza mării Egee, în locul unde a fost așezată icoana Maicii Domnului după ce a fost scoasă din mare. Iar tu, un păcătos, poți atinge și te poți închina în fața tuturor acestor minuni.
Ce iei cu tine de pe Muntele Athos
Liniște, împăcare… Cumva nu mi-a părut rău când am părăsit Sfântul Munte. Am fost și încă sunt liniștit. E singurul loc unde am avut răbdarea să privesc răsăritul și apusul aceleași zile.
Sunt recunoscător pentru acest dar, pentru că am ajuns acolo, pentru ce am trăit și simțit acolo și pentru toate câte am învățat și mi-au fost arătate în călătoria asta.
Îi mulțumesc părintelui Adrian că mi-a însămânțat dorința de a ajunge acolo, părintelui Emil că a făcut posibilă această călătorie, părintelui Marian de la Stejaru și domnului Moise pentru învățăturile lor, lui Mihai pentru că a condus peste două mii de kilometri și lui Florin, Mircea, Liviu, celălalt Mihai și celorlalți.
Sper să mă întorc…