Pe faleza înaltă, vântul aduce adesea abur sărat de mare. Privind spre larg, o linie subțire, nisipie, taie orizontul. Apa e mai întâi verde, apoi albastră, apoi e cerul. Pe vremuri, marea se lovea de stâncă și vapoare cu marfă ori călători aruncau ancora în golf. Sus, pe faleză, vântul înfoia chitonul vreunui grec care urcase pe zidurile cetății să scruteze orizontul. Pe-atunci, locul se chema Pteron Akron, promontoriul penelor, din vecinatatea cetății Orgame și era plin de sunete și culori. Mai târziu a fost Argamum și toga a luat locul chiltonului, iar mai apoi otomanii au întâlnit, venind pe mare, stânca: un obstacol. “Dolaș”, i-au zis, în turcă. Și, cumva, de-acolo i se trage numele. Doloșman, Capul Rău.
Promontoriul Doloșman e descris în prezentări și ghiduri turistice drept “singura faleza stâncoasă de pe litoralul românesc”. Necuprinzator, în ciuda referințelor istorice. Sentimentul trecutului a cărui mărturie stă “Capul Doloșman” devine cuprinzător abia când ajungi acolo și scurtezi, precum grecii antici, orizontul.
Capul Doloșman, misterele stâncii din golf. Vremea când negustorii greci veneau la Orgame pe mare
Faleza mărginea, așadar, un golf larg al Mării Negre. Marea Scitică – Skytikos Ponto îi spuneau grecii mai înainte de Pontus Euxinus. Cetatea lor, Orgame, pare sa fi fost chiar prima cetate întemeiată de temerarii navigatori pe teritoriul actualei Românii, chiar înainte de Histria.
Trebuie ca polisul lor era tare mândru și prosper. Stau mărturie frânturi de ziduri care indică organizarea urbană a vremii.
Negustorii veneau pe mare, unde puteau circula fără a se teamă de alte primejdii decât cele legate de valuri şi de vremea rea. Corăbiile lor mari, special construite pentru a transporta marfă, erau încete: se deplasau mai mult cu ajutorul pânzelor, vâslele neavând decât un rol auxiliar.
În lipsa unor hărţi maritime bune, a busolelor şi a farurilor puternice, navigaţia pe timpul nopţii era primejdioasă. De regulă, grecii navigau numai ziua şi în anotimpul frumos şi se fereau să piardă din ochi pământul. Urmau linia coastelor şi treceau din insulă în insulă, în aşa fel încât să găsească întotdeauna un adăpost la asfinţitul soarelui.
Dar golful de la Orgame devenise periculos chiar și în vreme de zi, căci apele lui erau înșelătoare.
Laguna Halmyris, Ianinta și-apoi Razelm, vegheată de ”Capul Rău”
Navigația devenea din ce în ce mai dificilă, pentru că golful începuse să se înnisipeze. Era o zonă periculoasă, iar navele naufragiau adesea și din cauza nivelului scăzut al apei, dar și din cauza furtunilor puternice din zonă iscate ca din senin.
Marele golf devenea lagună. Mai întâi se numea Halmyris, în evul mediu era Iancina, apoi Razelm.
“Capul rău” aveau sa-i spună turcii falezei stâncose, multe secole mai târziu, evitând zona și lăsând intacte urmele civilizațiilor ce-i precedaseră. Și Doloșman i a rămas numele. Și numai vânturile mării au rămas să bântuie prin cetate, și numai timpul a început s-o doboare.
Și viața și-a urmat cursul și natura a pus stăpânire pe vechea cetate. Drumurile pe care altădată se perindau călători, au fost acoperite de vegetaţia de stepă, cu măslinuli dobrogeni ori ”spinul lui Hristos” Stânca a rămas falnică, mărginind laguna și devenind punct de reper pentru pescarii plecați cu bărcile pe nesfârșirea apelor.
Pe-atunci, din lagună încă se putea ajunge pe mare.
Istorie amară a apei dulci
Anii 70 aveau să vină cu un ambițios – și dezastruos – proiect al lui Nicolae Ceaușescu privind Delta Dunării: asanarea parțială complexului de lacuri Razim-Sinoe și transformarea întinsei suprafețe de apă în teren agricol. Că era vremea producției la hectar și a realizărilor socialiste. Lacurile, care în acel moment formau cel mai mare complex lagunar din Europa, au fost izolate de mare printr-o fâșie de pamânt – cordonul litoral.
Prin construirea digului, marea nu a mai comunicat nicicum cu lacurile. Primind apă dulce din Dunăre, prin brațul Sfântu Gheorghe și prin intermediul canalelor Dranov și Dunavăț, Razelm și Sinoe au devenit, cu consecințe amare pentru ecosistem și pentru oameni, lacuri cu apă dulce.
Despre cordonul litoral și efectul crunt pe care l-a avut asupra vieții din Dobrogea, vom vorbi pe larg. Pe scurt, revenind la Capul Rău, martor la rândul lui la multe lucruri rele, se ne oprim asupra celor bune.
Cetatea a fost continuu locuită vreme de 1.200 de ani
Cercetările arheologice s-au desfaşurat aici între anii 1926 – 1932 şi, mai apoi, după 1965. Descoperirile au relevat că Orgame (mai apoi Argamum) a fost continuu locuită vreme de 1.200 de ani.
Cetatea, considerată prima localitate de pe teritoriul de astăzi al României, e menţionată într-un izvor antic (Hecataios, Periegesis) și a fost întemeiată la mijlocul secolului al VII-lea î.H de grecii din Asia Mică – cu cel puţin o generaţie înaintea cetăţii Istros / Histria.
Din perioada arhaică datează: un impresionant complex funerar din necropola cetăţii, care a aparţinut unui personaj important al cetății din prima generaţie de colonişti. Au fost găsite urme de locuire în zona de est a falezei – două cuptoare artizanale pentru ceramică;
Din perioada clasică există un segment al zidului de incintă, edificii şi cuptoare situate spre capul promontoriului și grupuri de morminte tumulare asociate pe criterii familiare în necropola cetăţii;
Epoca elenistică târzie şi cea romană timpurie sunt reprezentate prin vestigii păstrate pe platoul de dincolo de sistemul de apărare al cetăţii romano-bizantine.
Cetatea romano-bizantină avea o suprafaţă de aproximativ 2,6 ha, o formă aparent triunghiulară cu opt turnuri, şase bastioane și două porți principale.
Capul Rău, locul unei bune speranțe
La Orgame nu e chiar cum ai spera, călătorule. Bătrâna cetate n-a prea fost iubită de dregătorii țării și prețuită nu-i deloc, nici la propriu, nici la figurat. Oricine poate intra oricând să-și poarte pașii pe urmele grecilor și romanilor care au populat-o odinioară, să-și facă drum printre ierburile înalte, speriind șopârlele.
Oricine poate ajunge sus, pe frumosul Doloșman, să scruteze orizontul și să descopere singur bătrânele ziduri, căci nimeni nu i le va explica la fața locului. Situl arheologic al cetății nu este valorificat așa cum ar trebui.
Spre deosebire de ”surata” Histria, situată la mai puțin de 40 de kilometri, Orgame e lăsată să-și spună singură povestea. Dar într-o zi, poate, Capul Rău va deveni un Cap al Bunei Speranțe că lucrurile se vor schimba.
Până atunci, urcați pe faleză și, cu fața spre Razelm, ascultați cu atenție. O să auziți mai întâi marea, apoi zgomotul ancorelor lăsate la apă de pe corăbiile grecilor și, încet, foarte încet și foarte de departe, zarva din cetate.
Capul Doloșman e accesibil din comuna Jurilovca. E situat la aproximativ 7 kilometri de drum de pământ, practicabil cam pe orice vreme. Pe malul lacului Razelm (sau Razim), chiar în vecinătatea falezei, este și o mică plajă. Puteți înnopta în Jurilovca, într-una din frumoasele pensiuni tradiționale. Luați în calcul mai multe zile de ședere, că-s multe de văzut în zonă. Iar priveliștea falezei stâncoase văzută de pe apă e spectaculoasă.
