Cu ce se ocupă AMDTDD-ul asta? Întrebarea vine adesea de la cârcotași, dar vine și de la curioși. Care vor să știe, să înțeleagă, să cântărească și să accepte sau nu colaborarea cu noi. Răspunsul nu e discriminatoriu. E și pentru unii, și pentru ceilalți, dar și pentru cei care, poate, nu au auzit de noi. 

Știu, AMDTDD nu e cel mai prietenos nume. Și uneori, până apuci să-l ”traduci”, interlocutorul se plictisește și schimbă vorba. Dar e un nume onest, care încearcă să spună din prima ce facem: Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

Foarte scurt istoric. De la idee, la practică

Întâi de toate, am gândit Delta ca o destinație unică, nu fragmentată pe localități. Și pentru că studiile de piață spuneau că profilul destinației este și ar trebui să rămână una de ecoturism, ei bine, ne-am găsit drumul.

AMDTDD nu a promovat, niciodată, un turism de masă ci un turism de nișă, care a vizat protejarea biodiversității și construirea unui produs turistic tradițional, bazat pe gastronomie locală, obiceiuri, pescuit, birdwhatching sau plimbări lente în natură cu barca. Într-un cuvânt, definirea turismului deltaic, din punctul nostru de vedere. 

Pornind de a această idee, am declanșat o campanie complexă de promovare, care a avut în vedere aducerea în zonă a turiștilor români și străini, creșterea cererii de piață și creșterea numărului de înnoptări.

La acest efort comun de promovare integrată s-au alăturat, treptat, și promovările secvențiale făcute de către pensiuni și de către hoteluri, subsumate promovării generale. 

Dacă până în 2017, investițiile în spații de cazare erau direct proporționale cu capacitatea de absorbție a fondurilor europene, după acest an, mai ales după 2019, s-a impus, natural, ca o necesitate, crearea unei platforme de parteneriat public privat în turism, platformă care să fie reprezentativă pentru turismul tulcean și mai ales pentru cel deltaic. 

Și rezultate? Avem. 

Nu pot să spun că tot ceea ce se întâmplă în zonă este meritul nostru. Ar fi absurd și fals. Dar știm că măcar o mica parte ni se datorează, iar cifrele sunt în favoarea noastră.

Tot acest concept de construire a unei destinații unice reprezentată de Deltă a avut efect. 

Promovarea eficientă a dus la creșterea numărului de turiști și, implicit, la creșterea numărului locurilor de cazare autorizate, trend care s-a menținut și în anii pandemici 2020-2021.

În 2020 și 2021, anii restricțiilor și ai scăderilor generalizate, Delta a fost ajutată de promovarea ideii decea mai sigură destinație in context pandemic”. Când alte destinații turistice s-au prăbușit, Delta Dunării, în special, a reușit să atragă turiști, într-un ritm mai mult decât acceptabil.

N-a fost chiar rău, îmi permit să spun, privind cifrele – pe care dealtfel vi le pun la dispoziție. Putea fi și mai bine. Și va fi și mai bine, deși personal cred că o dezvoltare sustenabilă a turismului în Delta Dunării, pe termen mediu si lung, nu se poate realiza fără:

1. Un studiu de capacitate suport turistic în Delta;

2. Un brand de destinație care să fie implementat la nivel de Deltă;

3. Modificarea urgentă a Regulamentului de Urbanism HG nr. 1516, care este prost conceput ,în sensul că nu scoate de sub incidența lui partea continentală a Deltei.

4. Programe de repopulare cu pește. 

5. Strategie coerentă a decolmatărilor în Deltă. 

6.Introducerea Aeroportului Internațional „Delta Dunării” în circuitul turistic. 

7.Finalizarea construcției Podului peste Dunăre Tulcea – Brăila.

În unele dintre aceste demersuri suntem implicați ca asociație, în altele nu, pentru că nici nu este menirea noastră. Lucrăm împreună cu oamenii din turismul deltaic și tulcean, în ciuda piedicilor, în interesul comunităților locale.

Și, cum am promis, iată cifrele. 

– 2017 – 420 structuri de cazare autorizate cu 9.235 locuri de cazare. 

– 2018 – 427 structuri de cazare autorizate cu 9.880 locuri de cazare

– 2019 – 488 structuri de cazare autorizate cu 10.951 locuri de cazare.

– 2020 – 539 structuri de cazare autorizate cu 11.757 locuri de cazare;

– 2021 – 594 structuri de cazare autorizare cu 12.508 locuri de cazare; 

Cu speranța că, pentru început, am răspuns la întrebarea ”dar, pe bune, cu ce se ocupă AMDTDD ăsta?”, în perioada următoare am să vă spun povești. Poveștile adevărate ale unor locuri minunate și ale unor oameni extraordinari, care și-au asumat perfect proverbul ”fă Rai din ce ai”. Și care au ales să lucreze cu noi. 

Corina Davidov este consilier de comunicare la AMDTDD de la înființarea asociației și până în prezent.