Sunt multe de spus, dar și multe de tăcut. De teamă, din cauza subiectului sensibil, de grija de a nu face mai mult rău decât bine. Ilie atacă tema cu prudență. Poate n-ar fi vorbit nici el dacă n-ar fi fost revoltat, iar revolta lasă cuvintele, șoptite aproape, să fie spuse. Nu pentru el se teme, deși a fost amenințat și avertizat că, dacă revine în Cernăuți, o să aibă „probleme”. Se teme pentru o parte a familiei lui, rămasă acolo, pentru prieteni, pentru cunoștințe, pentru toți oameni care continuă să-i transmită mesaje, informații, imagini despre ceea ce Ilie numește „prigoana românilor”. Prigoana românilor din Ucraina.
Ilie Caraș e artist. Cântăreț de muzică populară, născut în satul Ropcea, lângă Cernăuți. Raionul Storojineț. Nordul Bucovinei. Ucraina, așadar. Dar până la 14-15 ani, cât a locuit acolo, Ilie a crescut și a trăit românește, într-o comunitate aproape sută la sută formată din români.
Chiar și după ce a plecat, venind pentru studii în România, a rămas strâns legat de zona Cernăuțiului și de oamenii de acolo. De familia lui. De surorile care au refuzat să părăsească satul chiar și după declanșarea războiului. De tradițiile de acolo, de limba română din ce în ce mai interzisă. Poate de aceea numește „o mare victorie” momentul în care, în 2017 si 2018 a ținut spectacole de muzică populară în Cernăuți și a primit inclusiv titlul de cetățean de onoare al orașului.
„Voluntari” luați cu forța din satele românești
Erau probleme și înainte de război, admite Ilie. Cu reducerea orelor de limbă română în școli, cu închiderea unor școli românești ori cu comasarea altora.
Dar cu adevărat, spune tânărul, lucrurile cu adevărat rele au început să se resimtă o dată cu declanșarea de către Rusia a războiului. Și mai ales în ultima perioadă.
Cel mai mult m-a durut, spune Ilie, când am aflat că familii întregi din Kiev, din Zaporojie sau din zone unde se duc lupte, inclusiv cu bărbați care ar putea merge pe front, vin în regiunea Cernăuți ca refugiați, au statut de refugiați și în același timp, armata umblă din ușă în ușă, din gospodărie în gospodărie în satele românești ca să ia cu forța români și să-i trimită pe front, obligându-i să semneze că merg la război VOLUNTARI.
Deja sunt zeci de români care au murit. Sunt deja zeci de români pe front. Unul dintre ei e nepotul lui Ilie, băiatul în vârstă de 21 de ani al surorii sale. Ziarul românesc Zorile Bucovinei din Cernăuți publică periodic listele cu cei dispăruți în oroarea declanșată de Putin.
Și alții, zi de zi, sunt căutați și trimiși la luptă.
Legea marțială instituită în Ucraina impune ca orice bărbat apt din punct de vedere medical, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, să nu părăsească țara și, dacă e mobilizat, să meargă pe front. Totuși, potrivit spuselor lui Ilie Caraș, românii sunt obligați să semneze o hârtie prin care merg la luptă voluntari. De ce?
Tânărul ridică din umeri. Răspunsul nu e o explicație, ci o speculație.
Probabil ca să nu fie plătiți.
Prigoana bisericilor
Ca să lovească în minoritatea rusă, Ucraina a lovit, de fapt, în toate minoritățile. Iar românii s-au simțit din ce în ce mai îngrădiți printre interdicții.
Și de parcă n-ar fi fost de-ajuns că școlile în care se preda româna au avut de suferit, a mai apărut, spune artistul și „problema bisericilor”.
E necesar aici un scurt istoric.
Biserica Ortodoxă a Ucrainei a luat ființă la 15 decembrie 2018, la adunarea de la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, prin unirea Bisericii ortodoxe ucrainene autocefale, a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei din Kiev și a unor fracțiuni din Biserica Ortodoxă Ucraineană, eparhie autonomă a Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei).
A fost vorba despre un gest de protest împotriva anexării abuzive a peninsulei Crimeea de Rusia în 2014, a sprijinului activ acordat de Moscova separatiștilor din estul Ucrainei, dar și împotriva entuziasmului nedisimulat cu care Biserica Ortodoxă Rusă, sub Patriarhul Kiril, a sprijinit politica expansionistă a Kremlinului.
Potrivit informațiilor din presa ucraineană, această noua biserică are aproximativ 20 de milioane de adepți.
Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu aproximativ 9,5 milioane de credincioși, a rămas atunci dependentă canonic de Moscova. În luna mai a anului 2022, după declanșarea războiului, Biserica Ortodoxă Ucraineană a rupt însă legăturile cu Biserica Rusă.
Un sondaj realizat în 2020 de Centrul Razumkov de la Kiev a constatat că 34% dintre ucraineni s-au identificat ca fiind membri ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, în timp ce 14%, în special în estul ţării, erau membri ai Bisericii Ortodoxe dependentă canonic de Moscova.
Nehotărâre privind sărbătorirea Crăciunului
Le oferim oamenilor opțiunea de a sărbători într-o zi diferită, a precizat Mitropolia de la Kiev a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei în luna noiembrie a acestui an.
În fapt, procesul de schimbare a datei Crăciunului în Ucraina a început încă din 2017. Președintele de atunci al Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat legea prin care ziua de Crăciun, 25 decembrie este sărbătoare publică, la doua săptămâni după decizia Radei Supreme.
Totuși, până anul trecut, aproape toți ucrainenii ortodocși sărbătoreau Crăciunul pe stil vechi, pe 7 ianuarie.
O manevră politică?
Potrivit datelor publice, din 2019, 1.600 de parohii au trecut la Biserica Ortodoxă a Ucrainei de la Biserica Ortodoxă Ucraineană, supusă canonic Moscovei, iar circa o mie dintre acestea au făcut trecerea de la lansarea invaziei ruse.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – până recent apropiată de Moscova – a criticat decizia bisericii majoritare drept „manevră politică, dovadă că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este o instituție religioasă, ci o organizație politică dornică să respecte dorința guvernului.
Istoric, familiile sunt obișnuite să sărbătorească pe 7 ianuarie, a spus el. Oamenii care merg la Biserica Ortodoxă Ucraineană nu cer nicio schimbare, a mai spus clericul. Au trecut patru ani de când guvernul a anunțat 25 decembrie ca sărbătoare oficială și, de atunci, nu ați văzut oameni sărbătorind-o drept Ziua de Crăciun, a adăugat el.
„Dragoste” cu forța
Cântărețul de muzică populară Ilie Caraș vine și completează tabloul cu informații din „teren”, obținute de la rude, prieteni sau oameni obișnuiți.
Acesta spune că „armonia” dintre biserici e doar la nivel declarativ și că, în realitate, în sate și orașe are loc o preluare în forță a parohiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către schismatici care, spune el, sunt „controlați politic”.
În povestea lui, susținută de imaginile și mesajele primite de la credincioși, poliția ucraineană și armata vin în parohii, la biserici, și le impun preoților trecerea la Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Dacă aceștia refuză, sunt scoși cu forța din bisericile și casele parohiale și sunt instalați preoții „noi”.
Tânărul spune că deja s-a întâmplat exact în acest fel la două biserici din localitatea Lavra de la Pecerska.
Mitropolitul Longhin, de la erou național în Ucraina, la persona non grata
O altă supărare a artistului român din Ucraina se numește Longhin. Mitropolitul Longhin, de asemenea român.
La începutul anului 2022, Mitropolitul Longhin Jar era numit „erou național” în Ucraina după ce construise de la zero mănăstirea Bănceni, aflată la doar 7 kilometri de granița cu România. Slujbele se săvârșeau în limba română.
Starețul este născut pe 19 august 1965, în Mihoreni, raionul Herța, RSS Ucrainiană ce făcea parte în acel moment din URSS. A fost căsătorit, dar ulterior părintele și soția sa au renunțat la viața de cuplu pentru a se călugări.
Au întemeiat lângă Cernăuți două mănăstiri, Bănceni, de călugări și Boian, de măicuțe. Acolo ei cresc peste 400 de copii orfani. Majoritatea sunt bolnavi, cu infirmități.
Retorica în ceea ce-l privește pe mitropolit s-a schimbat la începutul acestui an. Părintele a vorbit în mai multe rânduri despre abuzurile autorităților de la Kiev asupra credincioșilor etnici români din Bucovina de Nord, parte a Ucrainei, astfel că din erou a devenit „propagandist rus”.
Pentru că nu a vrut să treacă la schismaticii ultra-naționaliști, explică Ilie Caraș. L-au amenințat că îi iau cetățenia, mânăstirea. Dar nu a cedat. Așa că îl consideră pro-rus. De fapt cam asta e situația cu oricine nu e de acord cu ei în vreo privință, oricine nu vrea să facă așa cum spun ei. Și pe mine m-au catalogat drept pro-rus pentru că mă lupt pentru drepturile românilor. E absurd. Rușii au făcut mult rău, cum să fiu pro-rus? Sunt pro-român, dar se pare că asta e o problema din ce în ce mai mare, conchide necăjit Caraș.
Amenințările
Și Ilie Caraș a fost amenințat. Direct, cu mesaje cât se poate de explicite. Nu de asta se teme, însă, ci de faptul că o parte a familiei lui e încă în satul natal.
Părinții l-au rugat să nu mai fie așa vocal. „Nu te mai băga, ne-om descurca noi cumva”, au spus bătrânii. O vreme, Ilie a tăcut. Dar când părinții au reușit să plece din Ucraina, revolta lui și a celor care n-o pot striga, s-a făcut din nou auzită.
În sat mai sunt acum surorile. Au primit și ele vizite „suspecte”. Ilie crede că-s din partea serviciilor secrete ucrainene.
Ridică din umeri, într-un gest de neputință combinată cu tristețe. Dar crede cu tărie că România nu-și va abandona cetățenii de dincolo de graniță și că se va lupta pentru ei și pentru drepturile lor. Speră.
NOTĂ.
Între intervalul discuția purtată cu artistul Ilie Caraș și momentul publicării acestui material, la Kiev a avut loc Summitul UE încheiat cu o declarație comună.
Ucraina s-a angajat să consulte atât minoritățile naționale de pe teritoriul său, cât și Comisia de la Veneția în chestiuni care privesc drepturile și legea minorităților. Promisiunea este cuprinsă în declarația comună și a fost introdusă în document ca urmare a demersurilor României.