Astăzi, 15 ianuarie 2023, la ora 12.00, urmează a se dezveli bustul lui Mihai Eminescu, în parcul TAVS. ce înseamnă TAVS și de ce avem în Tulcea un parc ce poartă acest nume, sunt întrebări la care nu așteptăm răspuns acum. Oricum, dacă doriți să vizitați parcul TAVS câtă vreme se mai numește așa, grăbiți-vă, căci denumirea sa se va schimba în curând. Cel puțin așa trebuie din 2020, când fusese planificată prima dezvăluire a bustului lui Eminescu. Atunci, parcul urma să poarte și el numele poetului.
Început de alții, dezvelit de cine trebuie
În Tulcea și-au găsit locul numeroase statui de artiști, oameni de știință, domnitori și așa mai departe. Eminescu, însă, nu avea un bust. Nici în parcul Personalităților, nici printre poeții și scriitorii ruși, ucraineni și greci, nici în fața vreunui liceu, nici…
Se discută de multă vreme în cercurile culturale tulcene despre un bust al lui Eminescu. Sunt mulți ani de când Ionuț Paul Ștefan, managerul Centrului cultural Jean Bart, povestește pasional despre nedreptatea de a nu avea în oraș un astfel de bust. Și sunt 4 ani de când Ligia Dima, managerul Bibliotecii Județene, a anunțat înființarea comitetului de inițiativă „Tulceni pentru Mihai Eminescu”, al cărui scop era chiar realizarea și amplasarea unui bust al lui Mihai Eminescu în municipiu.
La inițiativa consilierilor locali din mandatul 2016-2020, Primăria a comandat, în cele din urmă, un bust al lui Mihai Eminescu, la finalul anului 2019. Din nefericire, bustul, care urma să fie dezvelit în prima parte a anului 2020, a fost declarat neconform din toate punctele de vedere de către o comisie a Ministerului culturii. Firma care realizase bustul a refuzat inițial să-l refacă, iar lucrurile s-au blocat.
Până anul trecut, când viceprimarul George Șinghi a avut ideea absolut originală de a propune realizarea unui bust al lui Mihai Eminescu. Idee care a primit votul consilierilor locali. Așa se face că, după foarte mulți ani de insistențe, astăzi se va dezvălui bustul lui Mihai Eminescu, la inițiativa nimănui altcuiva decât domnul Șinghi. Cu siguranță, la ceremonie vor participa doi dintre cei mai importanți oameni de cultură ai județului: rapsodul popular Ștefan Ilie, din Luncavița, și intelectualul Mihai Huleni, din Babadag, tiz cu poetul. Există vagi speranțe ca primarul Ștefan Ilie din Luncavița să aibă, totuși, bunul-simț de a trece peste meschinele interese de imagine ale partidului și de a-i invita la ceremonie pe cei care chiar s-au luptat pentru ca și în Tulcea să existe un bust al lui Mihai Eminescu.
O reparație morală pentru poetul și publicistul Eminescu
În mod absolut nedrept, Mihai Eminescu este descris, astăzi, drept un inamic al unirii Dobrogei cu România, în 1878. De fapt, textele publicate în acea perioadă de către Mihai Eminescu în Timpul dovedesc un analist lucid al realităților geo-politice și un om care nu doar că nu atacă furibund Dobrogea, așa cum este prezentat deseori, ci, din contră, aduce argumente solide împotriva detractorilor acestei noi provincii a României care tocmai își câștigase independența.
Cei care-i impută lui Mihai Eminescu atitudinea sa anti-dobrogeană citează următorul text:
Pentru a ţine în respect şi în ordine populaţiunile sălbatice ale Dobrogei, ne va trebui sa întreţinem acolo o armată considerabilă.
O armată considerabilă în Dobrogea va să zică mai multe milioane ce se vor cheltui pe fiecare an, va să zică o cauză de slăbiciune economică a statului român.
Pentru a face şederea în această ţară băltoasă posibilă, pentru a o face productivă, trebuie să cheltuim zecimi şi poate sutimi de milioane. Cheltuielile ce vom face pentru Dobrogea vor fi mult mai considerabile decît veniturile ce ne va putea da.
De fapt, însă, aceasta nu este părea lui Mihai Eminescu, ci tocmai opinia pe care acesta o combate.
Puțin context
Contextul istoric este și el important pentru a înțelege poziția lui Mihai Eminescu în acel moment.
În luna iulie a anului 1878, avusese loc Congresul de la Berlin, cu participarea celor 7 mari puteri europene, sub conducerea cancelarului german Otto von Bismarck. România a participat doar ca observator, iar Ion C. Brătianu (președinte al consiliului de miniștri al României) și Mihail Kogălniceanu (ministru de externe al României) au fost primiți al o singură ședință a Congresului, pe 9 iunie 1878.
La Congresul de la Berlin, care a pus capăt definitiv războaielor balcanice dintre 1876-1878, războaie din care noi cunoaștem mai multe despre ceea ce numim, astăzi, războiul de independență, marile puteri europene au hotărât ca România să cedeze Rusiei județele Cahul, Ismail și Bolgrad din Basarabia de Sud, primind în schimb Dobrogea.
În România, decizia Congresului de la Berlin a stârnit nemulțumire, dar, în cele din urmă, conducerea țării a acceptat acest compromis. Parte pentru că nu se putea opune, în mod real, acestei decizii, parte pentru că Regele Carol I, sfătuit și de către tatăl său, a înclinat spre unirea cu Dobrogea din cauza avantajelor deosebite date României de controlul Gurilor Dunării și de accesul la Marea Neagră, un avantaj economic important.
Care era, de fapt, poziția lui Eminescu
Fragmentul folosit pentru transformarea lui Eminescu în anti-dobrogean convins face parte, de fapt, din articolul „De o seamă de vreme…”, apărut sub semnătura lui Mihai Eminescu în Timpul, pe 2 august 1878.
În contextul descris în paragraful anterior, un grup de 48 de deputați din arcul guvernamental, conduși de către fostul ministru G. Vernescu, depun în cameră o moțiune în care afirmă: „Orice anexiune de teritoriu dincolo de Dunăre nu este în interesul României”.
Ion C. Brătianu, însuși, declarase, înainte de a pleca la Congresul de la Berlin:
Nu vom primi Dobrogea, pentru că e un cuprins paludos; pentru că se află dincolo de hotarele naturale și pentru că am avea să ducem necurmată viață rea cu populațiunile eterogene ce locuiesc acel cuprins.
Acestea sunt facțiunile care susțin, de fapt, tezele atribuite lui Mihai Eminescu, iar publicistul de la Timpul le răspunde tocmai acestora în textul publicat pe 2 august, după ce le reia afirmațiile:
[…] observăm că populaţiunile Dobrogei nu sînt sălbatece. Românii îndeosebi au mai multe mănăstiri în Dobrogea în carii tagma călugărească e în mare parte chiar din ţara noastră, au un mitropolit propriu (mitropolitul Proilaviei şi al Dristului), iar tătarii sînt în cea mai mare parte emigraţi din stepele Cubanului, adecă din Rusia, şi sînt agricultori, care chiar din epoca aşezării lor produceau însemnate cantităţi de grîu pentru export, ceea ce dovedeşte o regulată muncă agricolă, ce întrece cu mult trebuinţele zilnice. Cine lucrează însă pentru export şi devine producător şi consumator în economia întreagă a Europei nu poate fi numit sălbatec. Tot cu aceşti tătari o companie engleză a lucrat drumul de fier de la Cernavoda pînă la Kiustengé şi tot aceşti sălbateci au înfiinţat în cîţiva ani înfloritorul oraş Medgidie, care în mai puţin de 10 ani ajunsese la 20000 de locuitori şi 5000 de clădiri. Dd. Holban şi Şoarec sînt cel puţin de zece ori mai sălbateci decît aceşti tătari. În fine lui Mircea Vodă nu-i era ruşine de a se numi Domn al ţărilor tartarice, lui Carol Vodă asemenea nu-i va fi ruşine de a fi în parte şi princeps Thartarorum Dobrodicii.
Iar la acuzația liberalilor că România va cheltui în Dobrogea mai mult decât va avea de câștigat, Mihai Eminescu răspunde:
[…] nu dovedeşte decît sfiala de muncă a fracţiunii. Ţara este deja productivă, şi o administraţie compusă din oameni speciali, nu din cumularzi, postulanţi şi diurnaşi, o administraţie din oameni cu cunoştinţe economice şi tecnice nu va cheltui un ban peste ceea ce poate da provincia însăşi şi va ajunge totuşi la rezultatele cele mai bune. Roşii se înţelege că sînt incapabili de a introduce o asemenea administraţie, care să procedeze cu cumpăt şi să introducă pe rînd şi gradat reformele necesare, dar incapacitatea roşilor nu dovedeşte imposibilitatea lucrului.
Așadar, Mihai Eminescu nu a fost anti-dobrogean și nici nu este el susținătorul tezelor care, scose din context, i se pun în spate. Dimpotrivă, Mihai Eminescu laudă populația Dobrogei, pe care o consideră harnică și pricepută, mai bine integrată în economia Europei decât în alte părți ale României. descris de detractorii săi drept xenofob, Eminescu îi laudă pe tătarii din Dobrogea, care au contribuit semnificativ la construcția căii ferate făcute de englezi și au ridicat un oraș înfloritor (Medgidia).
Din acest punct de vedere, Mihai Eminescu merită și merita de multă vreme un bust în Tulcea. Faptul că, uneori, așa-zisa sa atitudine anti-dobrogeană a fost folosită ca justificare pentru a nu-i dedica un monument în Tulcea a fost o mare nedreptate. Atâta vreme cât Ion C Brătianu are ditamai localitate care-i poartă numele, chiar la granița interioară a Dobrogei, Brătianu și partidul său fiind fățiș împotriva unirii cu Dobrogea, Eminescu ar fi meritat nu unul, ci mai multe busturi.
Pe 19 august 1878, tot în Timpul, Mihai Eminescu publică un nou text dedicat unirii cu Dobrogea, „Anexarea Dobrogei”, un text unde realizează o analiză extrem de inteligentă, atentă și rafinată. Doritorii îl pot citi aici.
Notă: Imaginile alb-negru cu Mihai Eminescu au fost colorizate cu ajutorul palette.fm