În timp ce mulți dintre cetățenii municipiului Tulcea profitau din plin de dubla zi liberă (atât duminică, dar și 1 Mai, zi liberă în mod tradițional, zile contopite anul acesta în una singură), în Primăria Tulcea se lucra. La ora 15.11 a zilei de repaos, viceprimarul George Șinghi era cu administratorul public al municipiului, Nicolae Bibu, și cu Tatiana Haliț, consilier local, și lansau modulul de bugetare participativă pe platforma online a primăriei.
Cel puțin așa reiese dintr-o postare pe Facebook a viceprimarului.
O inițiativă pilot lăudabilă
Dincolo de graba de a lansa proiectul într-o zi nelucrătoare, bugetarea participativă adoptată deocamdată ca proiect pilot de către municipiul Tulcea este o inițiativă lăudabilă.
Acest proiect presupune alocarea, anul acesta, a unei sume de 250.000 de lei pentru realizarea unor proiecte propuse de către cetățenii municipiului. Proiectele pot fi depuse până pe data de 31 august, iar pe data de 1 noiembrie 2022 ar trebui anunțate proiectele câștigătoare.
Cum funcționează bugetarea participativă
Propunerile de proiecte pot fi depuse de către orice cetățean cu vârsta minimă de 18 ani care locuiește, muncește sau studiază în municipiul Tulcea, precum și de către asociațiile, fundațiile (adică ONG-urile) și societățile comerciale care au sediul social în Tulcea.
Pentru a depune un proiect, atât cetățenii cât și ONG-urile sau societățile comerciale trebuie să aibă un cont de utilizator pe platforma online a primăriei. Fiecare cetățean, ONG sau societate poate depune un singur proiect într-o sesiune/într-un an.
Suma maximă în care trebuie să se încadreze un proiect eligibil este de 50.000 de lei, inclusiv TVA.
Pot fi depuse proiecte care se înscriu în următoarele categorii:
- Amenajarea de spații verzi și locuri de joacă
- Mobilitate, accesabilitate și siguranța circulației
- Amenajare spații publice, mobilier urban, iluminat public
- Infrastructură culturală și educațională
- Protecția mediului, colectarea deșeurilor, salubrizare etc.
Etapele procesului
Etapele sesiunii 2022 a proiectului pilot de bugetare participativă al muncipiului Tulcea sunt următoarele:
1 mai – 31 august: depunere proiecte
1 – 28 septembrie: analiză proiecte
29 – 30 septembrie: publicare proiecte eligibile
1 – 31 octombrie: votarea proiectelor
1 – 30 noiembrie: afișarea proiectelor.
Neclarități
Conform site-ului, „Selecția finală va fi realizată prin combinarea votului online în procent de 50% și a votului exprimat în cadrul comisiei în procent de 50%”. Acest lucru ridică mai multe întrebări:
- Cine realizează analiza inițială a proiectelor? (Probabil „comisia”)
- Cum se stabilește componența „comisiei” și care sunt criteriile?
- „Comisia” mai votează o dată și după ce a selectat proiectele eligibile, sau această selecție este considerată votul comisiei?
- Cum se va realiza votarea online? Este platforma primăriei suficient de sigură pentru a se evita votul multiplu?
- Proiectele eligibile depuse de către cetățeni cu o familie numeroasă și cu un grup mare de prieteni sau de către asociații/societăți cu un număr mare de membri/angajați au mai multe șanse de câștig?
- De vreme ce toate proiectele sunt vizibile pe site, de ce este nevoie de o perioadă de afișare de o lună și ce se întâmplă cu proiectele câștigătoare după 30 noiembrie? Sunt arhivate și încetează a mai fi publice?
Dincolo de aceste mici nedumeriri, ce pot fi, cu siguranță, clarificate până pe 31 august, proiectul pilot al primăriei merită susținut. Așadar scrieți proiecte cât mai realiste, care să se înscrie în bugetul maxim alocat și, când va veni vremea, votați-le pe cele mai bune.