Nu mor de dragul acestei aniversări. Da, a fost un meci mare, da, a fost o performanță uriașă și tocmai de aceea e foarte trist. În fiecare an, pe 7 mai, ne amintim, de fapt, cât de neputincioși am devenit, în timp, ca națiune fotbalistică. Cât de mult am putut să pierdem. O echipă românească n-a mai jucat primăvara în cupele europene de… De prea multă vreme. Iar echipa națională de fotbal ar putea fi împrumutată oricărei alte țări mai nevoiașe. Reprezintă România la fel de bine cum o face orice non-performanță din ultimele trei decenii.
Și mai e ceva, la fel de trist, legat de această echipă de fotbal și de istoria ei din ultimii ani: eu personal, nu sunt de acord să cheltuim nici măcar un sigur leu din cei 2,5% din PIB alocați apărării pentru a plăti salariile unor fotbaliști!
Steaua din 1986, acea glorioasă Steaua era o echipă ce aparținea Ministerului Apărării Naționale.
O aberație, dar alea erau vremurile. Armata avea echipă de fotbal, miliția avea echipă de fotbal, Securitatea avea echipă de fotbal, ministerul Transporturilor avea echipă de fotbal. Până și satul natal al lui Ceaușescu avea echipă de fotbal în prima divizie.
Nu cunosc pe absolut nimeni care să fi ținut, vreodată, cu FC Victoria, iar când echipele noastre de suflet jucau cu această echipă speranța tuturor era să-i batem de să-i ascultăm cu urechea. Destul ne ascultau ei telefoanele în restul timpului.
FCSB e Steaua! Aberația echipelor departamentale s-a reglat, încet-încet după 1990.
S-au „privatizat”, le-au preluat investitorii. Dar nu înainte ca niște unii să-și umple buzunarele cu prea mulți bani furați de la noi. Nici Steaua și nici Dinamo n-au devenit cluburi private până când niște generali nu și-au tras comisioane fabuloase, la vremea aia, din transferurile fotbaliștilor.
Numai din banii furați la transferul lui Ilie Dumitrescu mai apucam să modernizăm niște MIG 21, înainte să se prăbușească și să ucidă, inutil, niște piloți.
La „gloriosul club Dinamo”, cum îi spune bunul meu prieten Victor Ivanov, lucrurile au stat cam la fel. Nu știu cum, dar securiștii s-au scos din nou. Ei au acaparat o țară întreagă, după revoluție. Nu s-au mai complicat cu mizilicuri precum fotbalul. Băieți descurcăreți, ca de obicei. Bine, ar fi fost și al naibii de complicat, la câte servicii avem.
Oare cum ar fi arătat un campionat în care, în play-off, se băteau între ele armata cu miliția, SRI-ul, SIE, STS, SPP și DIPI? În mod cert echipa SIE ar fi trebuit să ne reprezinte în competițiile externe, prin lege.
Revenind la ale noastre, privatizarea echipei de fotbal Steaua, forțată și de legile interne și reglementările UEFA, a fost una cu profund specific național.
Un șmen, ca să-i spunem pe nume. Cea mai titrată echipă de fotbal a României a încăput pe mână unora dintre cei mai mari raptori ai tranziției: Viorel Hrebenciuc și Viorel Păunescu. Ăștia doi, însă, n-au băgat niciodată banii lor în vreo afacere. Așa că, la un moment dat și-au găsit un prost. Așa l-au considerat ei pe Gigi Becali. Care este antipatic, enervant, arogant, indezirabil, dar prost, cel mai probabil, nu este. Plătind datoriile clubului, scoțând instalația de nocturnă de sub sechestru și investind, în general, milioane și milioane, Becali și-a câștigat dreptul de a fi principal acționar la Steaua. Și generalilor le-a plăcut. Până când au primit ordin să-l radă pe cel devenit indezirabil.
Este greu de spus cum funcționează justiția din România.
Este imprevizibilă, însă, cu certitudine. Așa a fost și în cazul proceselor începute de juristul armatei, domnul Talpan. Chiar dacă procesele nu s-au judecat în instanțe militare, este greu de spus câți civili au participat la stabilirea sentințelor.
Așa se face, cumva, că Steaua a redevenit echipă a armatei. Parte din banii bugetului apărării se duc, de niște ani buni, și în plata salariilor unor fotbaliști militari. Ar trebui, măcar, să-i scoată la defilare pe 1 decembrie. Sunt bun național, vrem să le auzim crampoanele troncănind pe piatra de sub Arcul de Triumf.
Oricât s-ar învârti în jurul cozii tot felul de specialiști, povestea echipei Steaua este simplă: statul român și-a privatizat un activ, după care s-a răzgândit și l-a naționalizat în instanță, deși nu prea are ce face cu el.
Se știa că Steaua, ca echipă ministerială, nu poate juca în Liga I. Părea că realitatea și legea sunt acceptate. Dar nu, acum însuși ministrul Apărării vrea schimbarea legii, pe care o consideră nedreaptă.
Nedreaptă?
Nedrept este să schimbi regulile în timpul meciului, nedrept este să-l fraierești pe prost, să-i iei banii și apoi să-i furi jucăria. Multe lucruri sunt nedrepte, dar faptul că CSA Steaua nu are dreptul de a juca în Liga I nu se numără printre ele. Dar, cu siguranță, se va găsi o soluție și pentru asta. Cel mai probabil, generalii vor privatiza pentru a doua oară echipa pe care au mai privatizat-o deja. Să tot faci afaceri cu statul român!
Eroul acestei fabule pline de învățăminte triste este Florin Talpan.
Omul e bun, dar nu este folosit la adevărata lui valoare. Dacă tot s-a specializat în recuperări imposibile, poate îl mandatează cineva să îi aducă statului român înapoi Petrom-ul, Rompetrol-ul, Sidex-ul… Și, dacă reușește, ar mai fi și tezaurul, Basarabia și Bucovina de Nord.