Pe Valentin Stroya și pe Igor Babaian i-am cunoscut în primele zile ale războiului din Ucraina, la sfârșit de februarie, la depozitul umanitar de pe strada Viticulturii, din Tulcea, Sunt cetățeni de nădejde ai Ismailului și prieteni devotați ai Tulcei. Probabil că ar fi trebuit să-i cunosc de mai multă vreme, dar așa s-au brodit lucrurile.
Pe Valentin și pe Igor începutul invaziei rusești în Ucraina i-a prins departe de casă, pe malul ăsta al Dunării. Erau în Tulcea, nu pentru prima dată, în cadrul unei delegații oficiale a municipalității din Ismail. Au fost la fel de surprinși ca toată lumea la aflarea veștii că armata rusă a trecut granița. Nimeni, cu excepția lui Putin și a câtorva din jurul lui, nu credea că rușii vor îndrăzni să atace, în Europa secolului XXI, o țară liberă.
Au fost rugați, de pe ambele maluri ale fluviului, să rămână aici și, în cele din urmă, cu inima grea, au făcut-o, înțelegând că de aici pot fi de mare ajutor celor rămași acasă.
Și chiar sunt. De două luni, Igor și Valentin sunt parte din motorul care ține în funcțiune cel mai important hub umanitar pentru Ucraina din partea asta a Europei.
E seara Învierii, iar gândul le zboară acasă, acum, când spre Ucraina nu mai zboară nimic. Nici măcar charterul care, de ani buni, aduce în regiunea Odesei Lumina Sfântă direct de la Ierusalim. Dar sudul Ucrainei nu poate fi lipsit, orice ar fi, de unul dintre cele mai importante simboluri ale creștinismului.
Valentin, Igor, Elisei, fiul acestuia, și Alex, fratele lui Igor, sunt la Niculițel, în Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva. Aici Lumina de la Ierusalim a ajuns, ca în mai toate parohiile României, căci nimic n-a putut-o împiedica să călătorească. Părintele paroh Ion Onea o împărtășește fraților săi întru credință, conștient că și prin intermediul său vestea Învierii lui Hristos va lumina în această noapte casele ortodocșilor din sudul Ucrainei.
Igor, Valentin, Elisei și Alex mai au un drum de făcut, până în vama de la Isaccea. L-au mai făcut de multe ori în perioad asta, întâmpinându-și compatrioții sau însoțind convoaiele cu ajutoare ce curg în flux continuu înspre Ismail, Odesa, Nicolaev și, în general, înspre toate locurile în care este mai mare nevoie, dar parcă niciodată încărcătura pe care o poartă cu ei în seara asta n-a fost mai importantă.
Bacul așteaptă pe malul românesc al Dunării, iar Lumina Învierii trece din mâini mirene, dar pline de har, în alte mâini mirene, continuându-și drumul.
În seara asta, bacul care aduce zilnic sute, poate chiar mii de prigoniți ai războiului din Ucraina se întoarce pe malul celălalt plin de speranță și credință.
Lumina, așa cum se întâmplă în fiecare an în această noapte, trece de la om la om. În 2022, regiunea Odesei a fost luminată de speranța venită din România.
Христос воскрес, миру нам всім!