Canotca este o barcă de lemn de concepție recentă. Ea a apărut în același timp cu mișcarea Rowmania, cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, și este rodul colaborării dintre Ivan Patzaichin, Doru Frolu și marangozul Paul Vasiliu. Numele „canotcă” vine din îmbinarea canoei cu lotca, iar ideea a fost construirea unei bărci care să ia ce-i mai bun de la cele două. A rezultat o barcă foarte stabilă, sigură, ușoară și care se deplasează ușor pe apă.
De-a lungul timpului, Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 a propus mai multe variante de canotcă. Există canotca de două persoane, cea de 8 sau de zece persoane, a existat un catamaran (practic, două canotci de două persoane unite între ele de o punte) și numărul variantelor încercate e mai mare.
Colaborarea dintre Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Paul Vasiliu a încetat de ani buni, dar canotca este construită în continuare, mai ales în cadrul unor evenimente, de către Viorel Gheorghe, care este de ceva vreme marangozul Asociației. Cei care-l ajută, de câțiva ani, pe Viorel să construiască noi canotci de două persoane sunt copiii din mai multe zone ale țării, unde Asociația trece anual cu caravana Rowmania – Apele Unite ale României. Până acum, copii au construit, în toată țara, 8 canotci, patru dintre ele fiind în Deltă.
Sulina, Sfântu Gheroghe și Chilia Veche aveau, deja, propriile canotci construite de către copii. Culmea, în Mila 23, satul în care s-a născut Ivan, nu ajunsese programul micilor marangozi.
A ajuns în toamna asta, însă.
Trei săptămâni de muncă la barca lor
În sala căminului cultural din Mila 23, timp de 3 săptămâni, Viorel Gheorghe a muncit alături de copiii din Mila 23 pentru a construi cea mia nouă canotcă din Deltă. Sâmbătă, pe 29 octombrie, înainte de lansarea la apă a bărcii, încă se mai finisau ultimele detalii.
Pe mesele din căminul cultural încă mai erau întinse schițele bărcii, iar uneltele care fuseseră folosite la construcție era strânse cu grijă în cutiile lor. canotca era afară, în soare. Mai trebuiau montate cele două băncuțe pentru vâslași, mai erau de pus câteva autocolante și cam asta era tot. Preocupați și atenți să le iasă asamblarea finală, micii marangozi din Mila 23 se concentrau în minutele de dinaintea lansării oficiale la apă, să potrivească băncuțele vâslașilor pe suporturile lor și să strângă cât mai temeinic șuruburile. Ultimele mici eforturi după 3 săptămâni în care, după ce terminau orele de școală, veneau să muncească alte câteva ore în fiecare zi la canotca lor.
Canotca Mila 23 a fost lansată cu succes la apă
Ultimul detaliu, după ce și autocolantele au fost lipite pe lateralele bărcii, a constat în semnăturile tuturor copiilor pe panoul interior din spatele canotcii. Autografele, dacă nu le va șterge apa, în timp, și pozele făcute în toată perioada construcției vor fi dovada că micii marangozi din Mila 23 și-au construit, la un moment dat, barca lor.
Nu vă așteptați la descrierea unei lansări ca cele văzute în filme. Totul a fost mult mai simplu. Nu s-au spart sticle de șampanie de barcă, nu a fost lăsată să alunece încet în apă. Copiii au fost cei care au dus barca pe ponton și, cu grijă, au așezat-o pe Dunăre.
Atunci au apărut și primele lacrimi. Nu era chiar emoția de a vedea plutind în ceva făcut de mâna ta, ci, mai degrabă, rezultatul negocierilor eșuate pentru stabilirea ordinii echipelor care urmau să încerce barca. Toți ar fi vrut să fie primii, lucru, desigur, imposibil cu o canotcă de două persoane. Primul echipaj care a vâslit înspre mijlocul Dunării și înapoi e fost, totuși, unul format din două fete.
N-a fost curtoazie cavalerească la mijloc, ci recunoașterea meritelor avute de fetele din Mila 23. „Să vă spunem un secret”, a scăpat unul dintre băieți în momentul în care se făcea fotografia de grup, înainte de lansare, „Mai mult fetele au muncit la canotcă!”.
O barcă ce mai oferă, încă, speranță
Delta s-a umplut cu bărci din fibră de sticlă. Grele, cu motoare puternice, străbat canalele și lacurile Deltei cu viteză, transportând turiști de o zi într-o goană din care nu înțeleg nimic. Când ajung acasă și vor să se mândrească în fața prietenilor cu locurile pe care nu prea le-au văzut decât prin ecranul telefonului, descoperă că mai toate pozele sunt mișcate. Nici n-au cum să iasă altfel dintr-o barcă ce se zguduie din cauza valurilor făcute de bărcile care vin din sens opus, cu viteze de 30-40 de km/h pe canale pe care peștii și păsările încep să le părăsească din cauza aglomerației.
Canotca a pornit de la viziunea unor oameni care văd altfel viitorul Deltei Dunării. N-a fost și nu este un succes comercial. Bărci mult mai scumpe și mai greu de întreținut și de exploatat se vând la greu, dar nu sunt sigur că s-a vândut măcar o canotcă în 12 ani. Și, totuși, oamenii ăștia se încăpățânează să le construiască în continuare, să găsească sponsori pentru asta și să promoveze un tip de turism mult mai benefic atât pentru deltă cât și pentru turist.
„Aș vrea să mergem cu canotca noastră la Sulina, la plajă!”, „Eu vreau să mergem cu canotca noastră la Tulcea!”, „Eu aș fi fericit dacă putem să trecem pe malul celălalt cu ea…”. Trei copii, trei proiecte diferite pentru canotca lor.
Dar, măcar, au canotca lor, pe care au construit-o cu mâinile lor, pe care, până la urmă, pot să o folosească așa cum vor.
Cât o vor folosi, până unde vor ajunge cu ea, rămâne de văzut. Important e că o au și că au făcut-o ei. Cum s-a întâmplat și la Sulina, la Sfântu sau la Chilia Veche.
Dintre toți copiii ăștia care s-au jucat de-a marangozii câte trei săptămâni, poate măcar unul va alege să construiască, peste ani, alte bărci la fel. Poate altul va duce mai departe pensiunea părinților și, în loc să—și plimbe turiștii cu bărci cu motor, îi va duce pe canale într-o mică flotilă de canotci. pe care le va construi singur sau împreună cu foștii colegi de școală.
Putem visa. Și Ivan a visat, toată viața lui. A visat și și-a pus visele în aplicare. Să visezi e aparent simplu, deși trebuie să ai și la ce. Pentru a-ți transforma visele în realitate ai nevoie și de șansă. Asta continuă să facă Asociația Ivan Patzaichin Mila 23: construiește, cu fiecare canotcă, vise realizabile și un viitor cefa mai bun pentru colțul ăsta de lume.
