Sâmbătă, 14 mai, între orele 17.00 și 22.30, echipa de robotică River Wolves organizează o vânătoare digitală de comori în municipiul Tulcea.
Echipa de robotică River Wolves, care a pus la cale vânătoarea de comori, este formată din liceeni, în principal elevi ai liceului Grigore Moisil. Este prima astfel de echipă din Tulcea calificată la etapa națională a celei mai mari competiții de robotică din lume, FIRST Tech Challenge. Cei de la River Wolves nu se află la prima astfel de aventură, primele două ediții ale treasure hunt-ului fiind organizate în iunie și în septembrie 2021. La cele două vânători de comori de până acum au participat peste 200 de oameni.
Cum se desfășoară vânătoarea de comori
Sâmbătă, începând cu ora 17.00, echipele care vor să participe la vânătoarea de comori (pot participa echipe compuse din maxim 3 membri) se pot înscrie la punctele de informare din oricare dintre cele 4 muzee participante (Muzeul de Istorie, Casa Avramide, Muzeul de Artă, Acvariul). După scanarea unui cod QR, echipele vor accesa site-ul competiției și, în baza indiciilor primite pe telefonul mobil, vor porni în căutarea comorii.
Ordinea parcurgerii traseului poate fi stabilită de fiecare echipă, în funcție de muzeul la care efectuează înscrierea. Ultima înscriere pentru vânătoarea de comori se face la ora 20.30.
Ce vă trebuie pentru a participa la treasure hunt
Pentru a participa la vânătoarea de comori, fiecare echipă trebuie să facă o donație de minim 5 lei. Banii vor fi donați către UNICEF pentru ajutoare umanitare, în contextul războiului din Ucraina.
Membrii echipelor au nevoie de telefoane mobile cu sisteme de operare Android sau IOS, cu conexiune la internet, recomandabil cât mai încărcate. Pe lista lucrurilor necesare pentru o bună desfășurare a vânătorii, organizatorii mai recomandă să aveți: haine groase, de seară, o baterie externă (opțional) și (tot opțional) apă și mâncare, pentru că vânătoarea se poate prelungi.
Avertismentul organizatorilor:
Deoarece evenimentul implică deplasarea între muzee la o oră târzie, vă recomandăm să luați toate măsurile de siguranță, atât pentru voi cât și pentru coechipierii voștri. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru orice incident din afara incintelor muzeelor, spun cei de la River Wolves.