Dacă ne uităm înapoi în timp, putem descoperi originile actualei faleze a Tulcei cam acum 166 de ani, cu 21 de ani mai devreme ca Dobrogea să devină, definitiv, teritoriu românesc. Un pașă turc, țărani dobrogeni de toate etniile, Comisia Europeană a Dunării și o companie olandeză (actuala faleză a fost cunoscută, de altfel, multă vreme, drept „digul olandez”) au pus bazele locului ce a devenit, în timp, emblematic pentru Tulcea, atât orașul cât și județul.

În timp, pe măsură ce Tulcea s-a dezvoltat, ceea ce fusese construit ca o pavăză împotriva inundațiilor a devenit unul dintre cele mai importante porturi dunărene. Mai întâi comercial, alimentând întreg județul cu produse mai ușor de adus pe apă, mai apoi industrial și, în cele din urmă, turistic. perioadele cele mai înfloritoare ale Tulcei sunt direct legate de port și de faleză, iar perioadele de declin s-au reflectat în primul rând asupra falezei.

Parcă nicicând, însă, faleza tulceană n-a suferit mai mult decât în perioada în care administrarea ei a fost înstrăinată de oraș. Culmea, sub ocupația turcească a Dobrogei a început construirea falezei, sub administrare făcută de la 100 de kilometri distanță am fi putut asista efectiv la prăbușirea ei.

Războiul de Independență, al cărui monument veghează la răsăritul falezei, a durat mai puțin decât lupta legală a Consiliului Județean Tulcea pentru a recupera proprietatea asupra unui bun ce la aparținea de drept oamenilor de aici și pe care administratorii vremelnici îl tratau cu indiferență. A fost nevoie de 5 ani de eforturi conjugate, de hotărâri de guvern și de modificări legislative și de sprijinul necondiționat oferit de patru premieri și două parlamente pentru ca faleza Tulcei să redevină a tulcenilor.

Unul dintre cei care a sprijinit, de asemeni, necondiționat toate eforturile Consiliului Județean Tulcea a fost Ivan Patzaichin. E doar unul dintre motivele pentru care, astăzi, faleza din Tulcea îi poartă numele, căci marele campion a fost pentru noi toți un model, o sursă de inspirație și un exemplu că încăpățânarea pozitivă duce la rezultate excepționale.

Astăzi inaugurăm nouă faleză a municipiului Tulcea, poarta simbolică ce face legătura dintre partea continentală a județului și Delta Dunării.

Lucrările ample de consolidare și reamenajare ale falezei Ivan Patzaichin au durat jumătate din timpul pierdut cu descurcarea hățișului birocratic ce ținea această proprietate a tulcenilor legată de cu totul alt județ. 

După aproape 11 de ani de intense demersuri politice, administrative, legislative și financiare, după doi ani și jumătate de eforturi inginerești și sute de mii de ore de muncă grea, azi, tulcenii redevin beneficiarii merituoși ai unei investiții gândite și proiectate să dureze și să bucure generații întregi.

Să le mulțumim celor care au făcut posibil acest lucru și să ne gândim din nou, cu necesară recunoștință, la cel de la care am învățat că nu ai voie să renunți mai ales atunci când soarta poate părea potrivnică.