Astăzi, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, nu putem să nu povestim despre frumoasa biserică construită sub formă de corabie, cu o singură turlă, din orașul Tulcea. Lăcașul de cult a fost ridicat în vremea stăpânirii otomane de către creștinii coloniei române și salvată mai apoi, după război, prin donații făcute de oameni de toate naționalitățile din oraș.
Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” este situată pe dealul Mahmudiei, în partea de sud-est a oraşului Tulcea, pe strada Nicolae Bălcescu nr. 47. Lucrările de construcţie au început în anul 1874, în vremea stăpânirii otomane, de către creştinii coloniei române, dezbinaţi de biserica Sf. Nicolae, în urma schismei bulgare din anul 1870.
Povestea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. La început se numea ”biserica mocanilor”
Istoria consemnează că în Tulcea, între anii 1870 și 1878, existau două mitropolii cu, desigur, doi mitropoliţi: unul grec, „Mitropolitul Nichifor al Dîrîstorului” şi „Mitropolitul Grigorie”, la Biserica bulgară.
Românii beștepeni, care aparţineau de mitropolia greacă, au construit Biserica Sf. Nicolae din centrul oraşului (actuala catedrală), iar mocanii şi prislăvenii, care aparţineau de mitropolia bulgară, au construit Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Această biserică s-a și numit la început „Biserica mocanilor”.
Documentele vremii arată că biserica a funcţionat începând cu anul 1876, cu toate că lucrările deconstrucţie nu erau definitivate; probabil că se oficiau anumite servicii religioase, în afară de Sfânta Liturghie.
”..cu puținii bani, adunați mână de la mână”
În actul comemorativ al construcţiei bisericii, din 9 iunie1919, există un scurt istoric al construcţiei:
„Acest sfânt locaş s-a început a se clădi în anul 1874, în timpul stăpânirii otomane, de către creştinii coloniei Române dezbinaţi în urma schismei bulgare, de creştinii români care aveau biserica Sf. Nicolae. Cei dintâi, ai mitropolitului bulgar Grigorie, reuşind să închidă biserica Sf. Nicolae, care ţinea de mitropolitul grec, au început să strângă bani ca să zidească o nouă biserică.”
Cu puţinii bani adunaţi, mână de la mână, au început săpăturile în anul1874 şi cu un entuziasm de nedescris s-au pus pe lucru, încât zi de zi văzând cu ochii, biserica se înălţa, aşa că în scurt timp au ridicat-o şi au învelit-o.
Biserica a rămas netencuită și nepictată până la intrarea românilor în Dobrogea în anul 1879, fiind terminată în timpul stăpânirii româneşti, fără să fie sfinţită după regulile Bisericii ortodoxe, cu arome, sfinte moaşte şi sfântul mir.
Distrusă de bombe în timpul Primului Război Mondial
După războiul din 1916-1918, potrivit documentelor epocii, la reîntoarcerea unităţilor române, în ziua de 26 noiembrie 1918, ”oraşul era groaznic de distrus. Multe case erau la pământ, altele erau goale, iar cele locuite aveau în loc de geamuri, scânduri bătute în cuie”.
În port şi pe cheiul Dunării erau valuri de pământ, sârmă ghimpată şi tranşee care se întindeau până în centrul oraşului. Toate clădirile frumoase de pe strada Carol şi cele publice nu mai aveau uşi, ferestre, erau cu zidurile sparte, fără acoperişuri, fără podele, scări, tocuri de ferestre şi uşi, astfel „încât se putea trece prin ele în stradă şi dintr-o încăpere în alta”.
Monumentul Independenţei era distrus din temelie, statuile erau luate pentru reutilizarea bronzului.
Și Biserica Sfinții Împărați a fost lovită de două bombe, una la temelie, în corpul bisericii (la partea de nord), iar a doua la fereastra cafasului (tot în partea de nord), ambele producând stricăciuni.
Refăcută cu ajutorul creștinilor din oraș, fără deosebire de naționalitate
S-a păstrat de atunci o scrisoare a preotului bisericii ”Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” prin care acesta explica, în adresa către primarul oraşului Tulcea, lipsa fondurilor necesare reparaţiilor bisericii, cât şi cauzele acestei lipse. Una dintre ele era aceea că enoriaşii bisericii, în marea lor majoritate români, lucrau în port unde, din cauza crizei economice, activitatea portuară înregistra o stagnare la momentul respectiv. Nu aveau bani.
Dar nici Primăria nu avea, astfel că, până la urmă epitropia a strâns de la enoriaşii parohiei şi de la creştinii din oraş, fără deosebire de naţionalitate, suma de 6.100 lei, făcându-i reparaţiile necesare la geamuri, acoperiş şi la pereţii unde a fost lovită de bombe.
Biserica a fost sfințită pe 3 iunie 1919 de protoiereul Em. St. Bogatu, delegat de Episcopia Dunării de Jos Galați. Parohia a editat atunci publicația „Chemare în jurul Bisericii și Școalei”, subintitulată „Foaie de îndrumare morală și luminarea poporului creștin”.
Biserica a fost resfințită în 20 octombrie 2002 de IPS dr. Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.