E duminică și ninge.
Să ne bucurăm de zăpadă cât o mai avem.
Atunci când peisajul se albește, orașul oferă imagini de poveste, pe care nu le vom altera cu buldoexcavatoare și aleși cocoțați pe sărărițe.
Strecurându-se printre copilași, primarul Ștefan Ilie se bucură de zăpadă. În universul lui, feminina zăpadă nu trebuie atinsă nici cu o floare, d-apăi cu buldoexcavatorul. Zăpada, mod de folosire: n-o atingi, n-o alterezi.
E duminică. Primarul Tulcei s-a trezit cu greu, la o zi distanță după ce a început să ningă. Sâmbăta, cunoscătorii o știu, este o zi grea pentru edilul capitalei județene. Nu-i poate nimeni domnului Ilie să reacționeze prompt tocmai sâmbăta, când orașul e revoltat de lipsa utilajelor de deszăpezire de pe străzi. Trebuie înțeles, este și domnia sa om. După o săptămână grea la birou și după dificila noapte de vineri, când trebuie verificate serviciile unităților de alimentație publică din municipiu, nu poate nimeni să aibă pretenții la promptitudine. Cumva, totuși, este și trist: din viața domnului primar a lipsit ziua de sâmbătă. Pare că s-a trezit direct duminică, încă pe întuneric, a făcut niște poze cu zăpada din Tulcea și și-a luat angajamentul că n-o va altera, postând asta pe Facebook la 8 dimineața. Bine, sunt cunoscute cazuri de amnezie mult mai grave. Sunt oameni care nu-și amintesc ani întregi din propria existență, așa că unul care a ratat să fie prezent în viața cetății într-o sâmbătă nu e un caz chiar atât de grav.

Atunci când peisajul se albește, într-adevăr, orașul e frumos. Și avem parte de imagini de poveste. aproape că orice locuitor al Tulcei și-a dori ca orașul să fie acoperit de zăpadă, cât mai multă vreme. Măcar așa nu se mai vede mizeria. Mizerie care nu are legătură cu gunoaiele, ci cu nerealizările. O mizerie fizică, dar mai ales morală.
V-ați întrebat de ce la numeroasele șantiere deschise în Tulcea de către actuala administrație nu au fost afișate, așa cum cere legea, panouri în care să fie menționate data de începere a lucrărilor și data de finalizare, precum și numele firmei care execută lucrările? Păi de ce ar fi? Chiar dacă e obligatoriu, n-o să prea vedeți așa ceva. pentru că v-ați prinde prea ușor că termenele de execuție sunt încălcate constant. Nici n-are cum să se întâmple altfel când dai lucrări pe sprânceană, unor firme care chiar nu au capacitatea să termine la timp toate șantierele pe care le-au contractat.
E frumoasă Tulcea sub nămeți. Albă, pură, nealterată. Dacă ar putea rămâne așa până în 2024, prin toamnă, când vor avea loc alegerile locale, ar fi perfect.
Chiar, n-ar putea domnul primar să aranjeze cu băieții ăia de la care a închiriat patinoarul din Piața Civică? Să acopere toată Tulcea cu plăci albe din polimeri și ne ofere vreo doi ani de peisaje „albite” și de „imagini de poveste”, că altfel poate părea că nici gropile, noroaiele și maldărele de resturi de construcții nu merită alterate cu buldoexcavatoarele.
În fine, nu-i cere nimeni domnului primar Ștefan Ilie să se cocoațe pe sărăriță. Dar poate să coboare naibii din copacul ăla în care pare să se fi urcat de când s-a mutat la oraș? Și n-ar strica nici să-și coboare nasul cel fin mai jos de înălțimea unei prăjini.