De peste 8-9 luni tulcenii sunt anunțați că mai este puțin, mai este un pic și va începe marea licitație pentru locurile de parcare rezidențială. Cum prima variantă a regulamentului de parcare în municipiul Tulcea a fost votată pe 29 Decembrie 2021, normal ar fi fost ca licitația să aibă loc în ianuarie, cel mai târziu în februarie. Dar regulamentul a fost atacat în contencios administrativ și apoi retras. A fost re-votat pe 30 mai. Așadar, lăsând și timpul de o lună, necesar intrării în vigoare a Hotărârii consiliului Local de aprobare a regulamentului, licitația ar fi trebuit să demareze la începutul lunii iulie. Acum 7 zile. Nu a fost cazul.
În primul rând, se pare că aplicația informatică ce va fi folosită pentru licitație nu este gata. Iar acest lucru este ciudat. Contractul pentru realizarea aplicației dintre Primăria Tulcea și SC Fida Solutions SRL din Baia Mare a fost semnat pe data de 15 decembrie 2021, înainte ca prima variantă a regulamentului de parcări să fie votată în Consiliul Local. Contractul prevedea foarte clar „termenul de livrare, instalare, punere în funcțiune a aplicației este de 3 (trei) luni de la data intrării în vigoare a contractului”. Data intrării în vigoare a contractului fiind 15 decembrie 2021, pe 15 martie trebuia ca aplicația să funcționeze fără nici o problemă. Suntem în 7 iulie, iar aplicația nu este pusă în funcțiune. Este o depășire a termenelor contractuale pentru care suntem curioși dacă s-au aplicat sau nu penalități.
Când gramatica te dă de gol
Regulamentul parcărilor din muncipiul Tulcea este un document vast, plin de prevederi incoerente și de articole care conțin sintagme inexistente din punct de vedere legal. Căci, pentru ca ceva să existe din punct de vedere legal, trebuie definit prin lege sau printr-o hotărâre de Consiliu Local, de exemplu, pe lângă altele.
Să luăm exemplul articolului 23, alineatul (1) din regulamentul parcărilor din municipiul Tulcea. Acolo se scrie așa:
Art. 23 (1) Regula generală de atribuire a parcărilor de reședință libere constă în atribuirea a câte unui loc de parcare pentru fiecare unitate locativă în parte din imobilul de locuințe, la tariful licitat și/sau la tariful stabilit prin hotărâre de Consiliu Local.
Bun, e clar: un loc de parcare pentru fiecare unitate locativă.
Dar ce înseamnă „unitate locativă”? Pentru că în regulamentul parcărilor din municipiul Tulcea nu există definiția unității locative, ne-am îndreptat către legislația națională. Surpriză, în nici o lege de după 1990 nu este definită unitatea locativă. Nici măcar în legea Locuinței sau în legea ANL-ului.
Există, însă, definiția unității locative într-o lege din 1968, modificată în 1973. Conform acele legi, care se ocupă cu fondul locativ al statului, unitatea locativă este definită drept un spațiu de locuit aflat în proprietatea unei instituții sau întreprinderi de stat și destinat exclusiv închirierii.
Din punct de vedere gramatical, am decis să luăm drept reper autoritatea supremă în materie de lingvistică. Și gramatică a României, respectiv Institutul de Lingvistică al Academiei Române, care, în Micul Dicționar Academic publică următoarea definiția a cuvântului „locativ”:
locativ, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr locatif] 1-2 a Care se referă la locație (1-2). 3 a Privitor la casele închiriate. 4 a Care aparține caselor închiriate. 5 a (Îs) Valoare ~ă Venit pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. 6 a (Îs) Spațiu ~ Ansamblu al încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. 7 a (Pex; îas) Autoritate care se ocupă cu administrarea spațiilor destinate a fi închiriate. 8 a (Îs) Fond ~ Totalitate a suprafețelor de locuit aflate în proprietatea statului și închiriate populației. 9 sn (Grm; șîs caz ~) Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului.
Așadar, deși „unitate locativă” este un termen folosit de către agenții imobiliari pentru a descrie, de fapt, o locuință, din punct de vedere legal „unitatea locativă” nu există.
Conform normelor de drept, „lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale trebuie să înceapă prin analiza gramaticală a normei (interpretarea gramaticală)”(https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/interpretarea-legii-codul-civil?dp=gu3dmnbwga3ti).
Dacă interpretăm stric gramatical și lingvistic formula „unitate locativă”, care nu este descrisă sau definită nici în vreo lege românească actuală și nici în ragulamentul parcărilor din Tulcea, atunci este vorba despre spații de locuit destinate închirierii.
În acest caz, regula unei singure mașini se aplică doar caselor, apartamentelor, garsonierelor și altor spații de locuit care sunt destinate închirierii, nu și celorlalte spații.
Unde-i gramatică puțină e și logică puțină
De altfel, nu este aceasta singura problemă a articolului 23, alineatul 1 și a restului regulamentului.
Dacă fiecărei „unități locative” (de închiriat în scopul locuirii) i se poate atribui doar un loc de parcare, nu se specifică nicăieri câte locuri de parcare se pot atribui pentru orice alt tip de spațiu, inclusiv spațiile comerciale. Cum și firmele care au în proprietate sau închiriate spații în blocurile din municipiul Tulcea și au în acele spații sediul sau un punct de lucru pot participa la licitația pentru locuri de parcare rezidențială, acestea fie nu au dreptul, conform regulamentului tulcean, de a licita pentru un loc de parcare dacă nu dețin o „unitate locativă”, fie au dreptul de a licita și de ali se atribui mai multe locuri de parcare rezidențială, tocmai pentru că nu dețin unități locative ci, eventual, spații comerciale.
La fel, cei care au în proprietate o locuință în care chiar locuiesc, deci nu este destinată închirierii, ori n-au dreptul să liciteze, că e doar pentru „unități locative”, ori pot licita pentru mai multe locuri de parcare, pentru că restricția se aplică doar „unităților locative”.
Firmele închiriază de pomană locuri de parcare rezidențială
În primele variante ale regulamentului parcărilor din municipiul Tulcea, persoanele juridice nu puteau participa la licitațiile pentru locurile de parcare de reședință în faza I. De-abia dacă rămâneau locuri de parcare neocupate de către persoanele fizice se puteau înscrie la licitație sau la atribuire directă și persoanele juridice.
După ședința CL din 30 mai, în forma adoptată a regulamentului persoanele juridice pot participa la licitație încă din prima fază.
Dar de ce ar face-o?
Pentru că un magazin sau un restaurant are nevoie de un loc de parcare prin care să-și realizeze aprovizionarea, de exemplu, într-un interval probabil mai mare decât 16.30 -08.00. Un restaurant sau. Un magazin pot avea un serviciu de livrări la domiciliu, care să funcționeze și în intervalul 08.00-16.30, dar tocmai acest interval nu este garantat chiriașilor locurilor de parcare de reședință. În intervalul 08.00 – 16.30, oricine poate parca pe orice loc de parcare de reședință găsește liber, iar nimeni nu are dreptul de a-l muta de acolo.
De asemeni, cei care au birourile într-un apartament de bloc și pot închiria legal un loc de parcare, nu au garanția că-l vor putea folosi în intervalul orar 08.00 – 16.30. Dacă nu cumva dorm la birou sau în magazin, situație în care folosesc din plin locul de parcare în intervalul 16.30 – 08.00, persoanele juridice care licitează pentru un loc de parcare de reședință o fac absolut de pomană, pentru că nimeni nu le garantează că nu găsesc locul respectiv ocupat, în mod legal, toată ziua.
Mai sunt multe astfel de aspecte de lămurit în actualul regulament al parcărilor din municipiul Tulcea, așa că vom continua și zilele următoare. Deși ni s-a tot spus că actualul regulament este inspirat de cele din orașele unde lucrurile merg bine, nici măcar în regulamentul de parcare în Oradea, loc de unde răsare soarele pentru multe administrații locale, nu se găsesc atâtea confuzii.