„Am sunat la ambasada Moscovei, să le spun cine suntem și ce vrem”, spunea, ferm convins că a făcut un lucru esențial, Ion Iliescu, în decembrie 1989. Vremuri…
Dar, că veni vorba, știe cineva numărul de telefon al ambasadei Consiliului Local al Municipiului Tulcea în Tulcea? De fapt, Consiliul Local al Municipiului Tulcea are ambasadă în Tulcea? Sau Tulcea este considerată o entitate prea mică pentru ca o asemenea putere mondială cum este Consiliul Local al Municipiului Tulcea să-și înființeze aici o ambasadă? Sau, ca să întreb altfel: Consiliul Local al Muncipiului Tulcea, membru cu drepturi depline al ONU, recunoaște, oare, existența Tulcei?
Tulcea, sau, mai bine zis, locuitorii Tulcei știu că există un Consiliul Local. Nu au cum să ignore asta, pentru că se lovesc, zi de zi, din ce în ce mai contondent, de deciziile pe care acesta, Consiliul Local, le ia. Și doare.
Nu doare faptul că oamenii se împiedică pe trotuare prost făcute, că se prăbușesc în gropi apărute de nicăieri în mijlocul străzii, că…
Adică dor și astea, sigur, dar mai mult decât orice începe să doară senzația că 21 de oameni, doar 21, au uitat că ar trebui să reprezinte interesele a 68.000 de oameni, nu doar pe ale lor.
Imaginea este una foarte tristă: 68.000 de oameni, de toate vârstele, cu nevoi și păreri diferite, dar ale lor, stau pe un mal al vieții. Pe malul celălalt…
„Stop!”, veți spune. „Viața nu are maluri”. Nu știu ce să zic. Viața are diverse lucruri. Ce, n-ați văzut panourile alea, care împânzesc țara, cu „Viața are prioritate!”? Dacă poate să aibă prioritate, atunci probabil că are și girofar. Dacă are girofar, atunci sigur e vreo șmecheră. Iar dacă e vreo șmecheră, în România, atunci viața poate avea absolut ce vrea ea, inclusiv maluri.
Stabilind asta, dați-mi voie să revin:
Pe un mal al vieții din Tulcea stau 68.000 de oameni. Pe malul celălalt stau 21 de oameni. Legătura între cele două maluri se face cu un bac. Dar acesta circulă doar din 4 în 4 ani. Ăștia, bieții de ei, refugiații, fugiții din comunitate, ăștia 21, nu se pot întoarce printre ai lor decât o dată la fiecare 4 ani. Mai că ți se și rupe inima.
Vin, bieții de ei, cu ce găsesc mai bun. Cataloage de la Ikea, poze din Dubai, deconturi din Bali, mă rog, fiecare ce găsește mai la îndemână. Ni le flutură prin fața ochilor, în timp ce se freacă de noi ca să prindă miros de amărât, și, după o lună, că atât le permite legea, se aruncă înapoi pe bac. Pleacă mai mulți, de obicei, dar de ajuns ajung tot 21. Și, pentru că ajung acolo, dincolo, le este suficient. Sunt, în definitiv, niște ajunși.
Iar asta este o problemă.
De fapt, ceea ce pentru 68.000 de oameni este o problemă, s-ar putea să nu fie o problemă și pentru cei 21.
Pentru că ei își rezolvă problemele mai simplu, votând și fiind de acord între ei.
Uneori zici că nu-s consilieri locali care reprezintă 68.000 de oameni, zici că sunt membri ai Asociației Dependenților Nuchiaranonimi de Favoruri. Ședințele de Consiliu Local devin, în cazul ăsta, ședințe de terapie. Imaginați-vă:
„– Bună, sunt Georgel și sunt dependent de locuri de parcare gratuită!
– Bună, Georgel!
– Aș vrea să pot parca gratuit oriunde mă duc în orașul ăsta, între orele 08.00 și 16.30.
– De ce, Georgel?
– Pentru că sunt dependent, pentru că vreau să parchez în centrul orașului, gratuit, pentru că eu acolo lucrez.
– Și noi, Georgel!
– Pentru că am bani, dar nu vreau să- dau pe parcare!
– Nici noi, Georgel!
– Nu mă interesează că proștii plătesc!
– Nici pe noi, Georgel!
– Eu nu vreau să plătesc!
– Nici noi, Georgel!
– Să nu platim!
– Să nu plătim!”
De fapt, nu trebuie să vă imaginați. Este aproape 100% real. 21 de oameni care au treabă în centrul orașului, de genul „Trebuie neapărat să iau masa azi pe faleză!”, au fost unanimi în a-și oferi, în principal lor, gratuit, niște locuri de parcare care nu le aparțin, provocând un haos ce va lovi în curând.
Mai rar atâta unanimitate a unei minorități în actul de a disprețui o covârșitoare majoritate. Căci asta este regulamentul de parcări al muncipiului Tulcea: o dovadă de dispreț la adresa locuitorilor orașului.
S-au mimat consultări publice, s-a mimat un soi de democrație, dar nici o părere venită din societatea civilă reală nu a contat. A contat că niște oameni cu program de lucru între 08.00 și 16.30 vor să parcheze moca oriunde în oraș pe niște locuri pe care le plătesc ații.
Pe un mal al vieții din Tulcea trăiesc 68.000 de oameni.
Pe celălalt mal, 21 de consilieri locali parchează gratis între 08.00 și 16.30. Pentru că pot.