Tinerii din România sunt clar pro-europeni și optimiști față de viitorul Uniunii Europene. Acesta este rezultatul celui mai recent sondaj – eurobarometru realizat de Comisia Europeană.  

Tinerii români s-au declarat satisfăcuți cu viața pe care o au în proporție de 64%, vorbind despre grupa de vârstă 15-24 de ani, și 74% – în grupa de vârstă 25-34 de ani.  61% dintre cei din grupa 25-34 ani sunt mulțumiți de și direcția pe care o ia viața proprie, iar 70% sunt mulțumiți de locul de muncă pe care îl au.

Tinerii din România sunt clar pro-europeni. Grupa de vârstă cea mai înclinată spre integrare

„În mod deosebit și consecvent, grupa de vârstă 25-34 de ani are o atitudine pro-europeană mult mai puternică. În general, persoanele sub 44 de ani din România sunt mai înclinate către integrarea europeană decât cele mai în vârstă, însă viziunea celor din grupa indicată se remarcă față de restul populației.

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani nu doar că susțin inițiativele europene într-o mai mare măsură, dar prioritățile și provocările lor ating o varietate mai mare de arii. Pe lângă aspectele economice și cele legate de sănătate, această categorie se gândește și la protecția mediului și la educație, de exemplu.

Preocupările tinerilor și problemele lor

Tinerii reușesc într-o mai mare măsură să-și păstreze optimismul cu privire la propria viață. Și din perspectivă economică întâmpină mai puține probleme, o mai mare parte dintre ei neresimțind efectele deteriorării situației economice”, se arată în raport.

ÎPrincipalele lor preocupări sunt legate de sistemul de educație, apoi situația economică, șomaj, locuințe și mediul înconjurător și schimbările climatice. Aceștia au o opinie pozitivă asupra comerțului liber, ca politică internațională.

Aproximativ 40% dintre tineri declară că nu discută subiecte legate de politica la nivel european, însă majoritatea lor au o percepție pozitivă asupra modului în care funcționează democrația atât în Uniunea Europeană (63%), cât și în România (50%).

Optimiști vizavi de viitorul UE

În legătură cu Uniunea Europeană, 74% dintre tineri sunt optimiști în ceea ce privește viitorul acesteia, iar aproximativ 55% apreciază că lucrurile se îndreaptă în direcția bună în Uniune.

Tinerii de peste 25 de ani sunt, în mod consecvent, mai deschiși față de politicile europene decât alte categorii de vârstă, având o părere puternic pozitivă despre acestea.

Tot ei apreciază că valorile și solidaritatea sunt cele care contribuie la sentimentul de comunitate, alături de economie, educație, statul de drept și cultură.