Ni s-a tot spus că noi, românii, suntem construiți pe modelul ”să moară și capra vecinului”. Știți, proverbul ăla care ne transformă într-o nație de țațe care se uită peste gard și-i invidiază pe cei care au mai mult sau fac mai bine. Dar, decât să urmăm exemplul, preferăm să așteptăm să le meargă și celorlalți la fel de rau. Și dacă și e mai rău, e și mai bine.
Nu o să mă pronunț asupra unui subiect atât de vast cum e psihologia maselor. Ci doar asupra unui ciudat revers.
Când vine vorba despre turism, am rescris total proverbul. Nu vrem să moară capra vecinului. O omorâm pe-a noastră și ne-apucăm să o creștem și s-o îngrijim pe-a lui. Și s-o lăudam, Doamne, ce-o mai cântăm.
Între timp, caprei noastre i-am cam cântat prohodul.
Când scriu aceste rânduri, e coadă la Kulata, punctul de intrare în Grecia dinspre Bulgaria. Coadă de mașini de România.
În Delta Dunării și pe litoralul românesc suflă vântul.
Și-acum o să-mi iau hate, dar tot să vă spun că și noi, turiștii, purtăm responsabilitatea acestei situații.
E mișto Grecia, îmi place și mie. Mai mult decât ”îmi place”. Mi-e dragă, am colindat-o din Macedonia până în Peloponez și de la Egeea cea turcoaz până la albastra Ionică, deci de la Est la Vest, cu tot cu insule . Deci vorbesc în cunoștință de cauză, nu din ghiduri turistice sau pentru că am citit bloguri de călătorie. Ador plajele, peisajele, mâncarea, oamenii.
Ani la rând ne-am fascinat
pentru că grecii, comercianți înnăscuți altfel, ne-au așteptat în taverne cu o sticlă de apă rece din partea casei și la final ne-au dat pepene, mere și căpșune. Sau un cataif. Sau cafea. Sau au lăsat ultimele beri din notă cadou.
Așa ne-am fascinat că nu ne-a trecut prin cap să aruncăm o privire în bucătăria unei taverne cu fețe de masă cadrilate. În cele mai multe e dezastru. În România, ANPC le-ar închide pe loc.
Ne-am fascinat și pentru că ne-au întâmpinat mereu cu zâmbete, că leandrii din pensiuni erau înfloriți, că terasele erau răcoroase și i-am iertat că n-aveau mochete pufoase prin camere, că mobila era adesea veche, că făceam duș direct în camera de baie, fără vreo cabină sau perete despărțitor sau că bufnea vreun robinet.
I-am iertat că pe la toate tavernele am ascultat Zorba de am învățat toate acordurile și sirtaki și numai sirtaki și numai sirtaki de la cafeaua de dimineață până la ouzo-ul de la miezul nopții.
Am venit în România și-am zis și-am scris pe Facebook și-am pus cele mai mișto poze – alea în care dai crop să nu se vadă ceva ce-ar putea deranja paradisul – ne-am lamentat că ce nașpa e la noi. Și că, la dracu, nu suntem, frate, în stare.
Și cu cât mai mult închideam ochii pe-afară, cu atât îi deschideam mai abitir prin România.
Fac pariu că 80 la sută din turiștii care au trecut cu vederea diverse probleme din turismul elen nu ar fi acceptat vreodată să stea în același gen de cameră în România, să mânânce pe aceeași gen de terase ca acolo mâncare gătită într-o bucătărie ca a unei taverne grecești.
Nici o baie minusculă cu duș pe podea, nici mobilă veche, nici muzică populară de dimineață până seară și aceeași piesă în buclă.
Pe-ai noștri i-am desființat și i-am înfierat public pentru mult mai puțin.
Am pus presiune constant pe turismul românesc ”să evolueze”, comparând mere cu pere. Respectiv prețul camerelor din pensiuni de o stea sau două la pensiuni grecești, cu cel de la 3-4 stele la hotelurile din România și-am zis bleah, e scump în Deltă, e scump la Marea Neagră.
Și ăștia nici nu-mi dau nimic din partea casei.
Cumva, culgem ce-am semănat. Am semănat nemulțumire, dispreț, o continuă cârcoteală, am călcat într-o stațiune românească în primul rând vânând defectele, setați să le monitorizăm, nu să ne bucuram de părțile bune și de lucrurile frumoase. Autenticul pe care l-am apreciat prin alte părți l-am tradus în România în ”sărăcie”.
Și-am făcut asta ani și ani. Sezon de sezon.
Ne-am tot înjunghiat capra și am îngrășat-o constant pe-a vecinilor. Mă rog, pe-a vecinilor vecinilor, că studiul de caz e pe Grecia, de data asta.
De-aia zic, suntem responsabili pentru ce se întâmplă acum. Pentru agonia caprei. Pentru betoane, pentru fițe, pentru prețuri mari. Noi le-am cerut.
”Vreau cameră cu vedere la mare, șezlong, piscină, terasă de pe care să aud marea, astfalt până la intrare, inox în loc de lemn, saltea dormeo pentru un somn liniștit, draperii grele la ferestre să nu ne trezească primele raze după noaptea în club înecată în șampanie, mocheta, duș cu jacuzzi, muzică pe plajă și pahare cu picior, mai multe feluri de mâncare la masă, o barcă rapidă și, dacă se poate, multe magazine, chiar un mall, că poate avem chef de shopping…”
Mna, am primit. Dar nu-i ok, că e scump. Și nu se mai vede marea, unde dracu e marea?
Cum unde? În Grecia.