Tulcea, atât ca municipiu, dar și ca județ, își afișează public, de câte ori are ocazia, mândria de a fi, poate, cel mai tolerant teritoriu al țării. Statistic așa și este. Vorbim despre peste douăzeci de minorități etnice, mai mari sau mai mici, care conviețuiesc într-o nesperată armonie. Nici Carol I, în ciuda speranței ce străbătea din proclamația sa către dobrogeni din 14 noiembrie 1878, nu putea fi chiar atât de optimist.
Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România.
Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește. Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine.
Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le va putea lovi, fără a-și primi legitima pedeapsă, spunea atunci acest Rege adoptat al României, probabil cel mai bun conducător pe care țara asta l-a avut în multe sute de ani.
Salutați dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății, drapelul dreptății și al păcii […]. [Iubiți] țara la a cărei soartă acum este lipită și soarta voastră! – își încheia Regele proclamația.
Mihai Eminescu, din născare român, spre deosebire de Carol I, și, tot spre deosebire de Rege, din vocație în contratimp cu marile viziuni istorice, avea o cu totul altă părere despre Dobrogea și dobrogeni.
Pentru a ține în respect și în ordine populațiunile sălbatice ale Dobrogei, ne va trebui să întreținem acolo o armată considerabilă. O armată considerabilă în Dobrogea va să zică mai multe milioane ce se vor cheltui în fiecare an, va să zică o cauză de slăbiciune economică a statului român.
Pentru a face șederea în această țară băltoasă posibilă, pentru a o face productivă, trebuie să cheltuim zeci, poate sute de milioane. Cheltuielile ce vom face pentru Dobrogea vor fi mult mai considerabile decât veniturile ce le va putea da – se lamenta poetul.
„Populațiunile sălbatice” îi depășeau de cinci ori pe românii din Dobrogea, în acel moment. Români erau doar 47.000 dintr-o populație de 230.000.
Și, totuși, trăiau în bună înțelegere de amar de vreme. Poetul se înșela zgomotos, iar Regele avea dreptate.
Ce altceva a fost Dobrogea, de 144 de ani încoace dacă nu un exemplu a ceaa ce astăzi numim bune practici în materie de toleranță și bună înțelegere? În dicționarele ilustrate, în dreptul cuvântului conviețuire ar fi trebuit să se afle harta Dobrogei.
Până acum vreo opt ani, plus/minus.
Cam atât să fi trecut de când, în numele unor crezuri inexistente, dar bine mimate, Tulcea tinde să devină un loc al urii îndârjite, al răzbunărilor neprovocate, al dușmăniei spontanee. Vor trece mulți ani până ca rănile provocate în această nefastă perioadă să se vindece, bineînțeles, însă, din momentul în care vom începe să ne gândim serios la vindecare.
TLgraf, cea mai nouă publicație a Tulcei (atât municipiu, cât și județ), își dorește să facă un prim pas pe drumul acesta, care poate duce nicăieri, deși ne-am dori să ne întoarcă la Dobrogea pe care o iubim.
Începând de astăzi, ziua în care pornim la drum, spațiul rubricii noastre de opinii este deschis tuturor părerilor ce pot fi exprimate civilizat, cu fermitate, poate, dar fără îndârjire și lipsă de rațiune.
Pe unii concetățeni de-ai noștri, cu păreri aparent contrarii, i-am contactat deja, propunându-le să se alăture demersului nostru, pe alții în vom contacta.
Cetățeni ai județului, cetățeni ai Dobrogei și ai Deltei sau doar îndrăgostiți de ea, de stânga sau de dreapta, le veți regăsi, sperăm, opiniile cât mai variate în acest spațiu, „al libertății, al dreptății și al păcii”.